
Casa bunicii
Cine nu şi-a petrecut măcar o vacanță la bunici la țară? Acolo unde ne simțeam cei mai răsfățați, fiindcă bunica ne întâmpina mereu cu mâncăruri delicioase, iar bunicul abia aştepta să ne scoată afară, ca să ne arate animalele, grădina, vițelul nou-născut şi câte şi mai câte? Când vii la bunici, e musai să lepezi la uşă toate grijile, toate gândurile care te frământă şi să te laşi parcă atras într-un spațiu ferit de trecerea timpului sau de necazurile lumii. Aici, singura supărare a bunicii e dacă nu mănânci tot din farfurie, şi... cred că puțini sunt cei ce au curajul să o necăjească astfel pe bunica. Nici nu prea ai cum, fiindcă bunica are doar rețete „secrete” ale unor mâncăruri care mai de care mai delicioase: plăcinte cu cartofi (polestniaky), cartofi răzuiți (točna), găluşte cu brânză, varză sau dovleac (halušky), knedle dulci cu gem sau magiun, chifle coapte pe aburi (buchty na pare), pancove (pampušky), tăşcuţe (pirohy), fructe uscate (sušenky) şi multe altele. De fapt, de când ai ajuns la ea, te-a salutat doar pe fugă şi te-a îmbrățişat cu grijă, atentă să nu îți atingă hainele de orăşean cu mâinile ei pline de făină.
Căci aşa sunt toate bunicile: te întâmpină din pragul casei lor, o casă mică, tradițională, cochetă, înconjurată de o grădină plină de flori. Flori pe care tot bunica le îngrijeşte, atunci când se odihneşte din alte o mie de treburi pe care le face. Îți iese înainte îmbrăcată mereu în rochia ei cu flori, peste care poartă un şorț ros de vremuri, dar la care nu e gata să renunțe, fiindcă l-a făcut cu mâna ei în tinerețe, şi „azi nu se mai fac lucruri aşa de bune...”, cum obişnuieşte ea să spună. Primitoare, caldă, te va saluta cu ochii plini de iubire şi dor, în timp ce se va preface supărată de întârzierea ta neprevăzută. De fapt, caută să îşi mascheze emoția care o copleşeşte şi bucuria că, măcar pentru câteva ceasuri, are pentru cine să se zbată.
Şi apoi, intri în casă. E aşa cum ți-o aminteşti. Poate câteva lucruri ți-au rămas mici; probabil tavanul pare mai jos, geamul mai mic. Dar masa de lemn e aceeaşi: la fel de veche ca întotdeauna, atât de veche, încât nimeni nu mai ştie de unde şi când a apărut; lampa de petrol atârnă de perete ca în anii când ea era singura sursă de lumină. Mobila mică de lemn, cu aceleaşi obiecte decorative aduse de bunica drept zestre: farfurii pictate manual de surorile ei; prosoape țesute de mama ei şi pernițe cusute chiar de ea în tinerețe. Te aşezi la masă, iar bunica îți întinde bucatele aburinde. Îi observi mâinile crăpate de trecerea anilor. Şi atunci, o opreşti din goana ei agitată, o îmbrățişezi şi, brusc în mintea ta revin toate amintirile copilăriei trăite aici: nucul din curte, leagănul de lemn, câinele uriaş pe care îl alergai toată ziua, cocoşul care te trezea dimineața.
Casa bunicii din deal păstrează toate aceste amintiri aproape intacte. Vei găsi aici tot ce ai trăit în anii copilăriei tale, lucruri de care poate ai uitat, dar acum te vor face să te simți cu adevărat în casa propriilor tăi bunici. Casa bunicii din deal este o gospodărie slovacă tradițională, construită în secolul XX. Este specifică pentru comuna Şinteu. Gospodăria este compusă din două clădiri, o casă de locuit şi o anexă, folosită ca şură, grajd şi coteț. Casa este formată din patru încăperi: un pridvor (slov. pitvor), cămară (slov. komora) şi două camere, camera de sus (slov. horná izba) şi camera de jos (slov. dolná izba). În faţa casei, delimitată de un grad din plasă metalică, se află grădina de flori.
Ca la majoritatea locuințelor din această zonă, structura casei este realizată în mare parte din materiale locale, naturale. Fundaţia şi elevaţia sunt făcute din piatră, tencuite la exterior cu var ciment şi vopsită negru. Pereţii sunt din cărămidă nearsă (voioagă), cu tencuială din var-ciment la exterior, aplicată prin stropire manuală. Faţadele casei sunt zugrăvite în culoarea verde, accentuat şi conturat la extremităţi. Ferestrele sunt compuse din trei canate cu ancadramente în jurul lor. Totodată, pe faţadă putem vedea câteva ornamente geometrice, care vin să îmbogăţească aspectul exterior al casei.
Acoperişul este din ţiglă, în două ape. Frontonul frânt este din lemn cu două orificii de aerisire a podului. Acest element, frontonul frânt, îşi are originile chiar din timpul construirii
caselor din lemn şi buşteni din lemn şi se păstrează până în prezent. Această streaşină frântă avea atât rol de protecție împotriva intemperiilor, cât şi rol estetic, reducând optic înălţimea construcţiei şi contribuind la proporționalitatea acoperişului.36 Interiorul păstrează atmosfera unei case locuite în urmă cu 40-50 de ani. Mobilierul, obiectele de uz casnic sau cele decorative sunt comune, apărând frecvent în casele oamenilor în aceeaşi perioadă.
Vă invităm să descoperiți farmecul aparte al acestui loc şi să petreceți câteva ore în acest spațiu parcă rupt din altă lume.