Atelier de tâmplărie

Prelucrarea lemnului a reprezentat încă din timpuri străvechi unul dintre cele mai importante meşteşuguri din viața oameni- lor. Încă de pe atunci, lemnul era foarte des folosit în construc- ții, mai ales pentru locuințe. Scândurile erau folosite mai mult pentru interiorul caselor, în special pentru realizarea paturilor, a meselor, scaunelor şi a altor obiecte de mobilier interior.

Lemnul era destul de mult folosit şi pentru confecționarea diverselor unelte agricole de tipul plugurilor, furcilor, greblelor, lopeților, unelte pentru realizarea altor meşteşuguri (războaie de țesut, roata olarului, furca şi fusul pentru tors), dar şi pentru obiecte de uz casnic sau de utilitate în gospodării (vase pentru mâncare, scări, polițe etc.).

Ca materie primă, printre cele mai utilizate tipuri de lemn amintim: salcâmul, frasinul (folosit pentru diversele piese componente ale carelor), fagul (folosit pentru construcții, mobilă, unelte), stejarul, nucul (utilizat pentru piese de mobilier), gorunul (folosit pentru confecționarea doagelor), bradul, pinul, cireşul (utilizat pentru linguri) etc.

Este de la sine înțeles faptul că existența din belşug a lemnului în satele locuite de slovaci a favorizat dezvoltarea meşteşugului lemnului. Din lemn erau obținute obiecte agricole sau elemente componente ale obiectelor agricole (cozi de topor, sapă, coasă, furcă, hârleț, târnăcop etc.). Obiectele agricole erau realizate în perioada de iarnă, o perioadă mai liniştită din punct de vedere al calendarului agricol şi o perioadă în care lemnul era în perioada de pa- uză vegetativă, ceea ce îi asigura o rezistență sporită.

În lumea satului s-a produs o specializare a meşteşugarilor în funcție de obiectele din lemn pe care le produceau: dogari (confecționau butoaie, căzi sau diferite recipiente din lemn, cu „doage”), rotari (confecționau roți şi căruțe de lemn). Butoaiele erau făcute în general din lemn de esență tare (fag, stejar). Căzile puteau fi făcute şi din lemn de esență moale (plop) sau din lemn de conifere. Din lemnul de esență moale (răchită, plop, mesteacăn) erau făcute mai ales obiecte casnice sau utilizate în gospodărie (farfurii, linguri, postăvi, lighean, jgheab pentru adăpat animalele).

Uneltele meşterilor lemnari erau reprezentate de topor, bardă, teslă, cuţitoaie, scoabă, cuţite, compas (pentru trasarea liniilor curbe), dar şi diverse suporturi pe care se aşeza lemnul în timpul lucrului („capră”) etc. În funcție de complexitatea produsului, realizarea efectivă a sa putea dura de la câteva ore până la câteva zile. Obiectele din lemn erau vândute de obicei cu ocazia bâlciurilor anuale sau a târgurilor săptămânale de la Aleşd, Popeşti sau Suplac.

În atelierul de dogărie de la Huta Slavia sunt expuse atât unelte folosite în mod tradițional la prelucrarea lemnului, cât şi numeroase obiecte realizate în zona Munților Plopiş.