Atelier de țesut

Unul din elementele cele mai importante când ne refe- rim la cultura unui popor este arta sa. Creațiile populare - realizate fie de meşteri populari, specializați în meşteşugul lor, fie de omul de rând, care crea diverse articole din pură plăcere sau din necesitate -, reprezintă o adevărată moştenire pe care o primim de la înaintaşii noştri. Căci ei foloseau arta nu doar pentru a crea lucruri mărețe, spectaculoase, ci pen- tru a înfrumuseța până şi cele mai neînsemnate obiecte de uz casnic. Casele slovacilor erau mereu decorate cu obiecte lucrate manual; elementele de construcţie - porţi, frontoane,

galerii, porticele, stâlpii de susţinere, buiandrugi de ferestre, uşi, grinzi de tavan, erau cioplite de sculptorii şi tâmplarii lo- cali. Decorațiunile din interior - de la farfurii, perne, polițe, paturi, la țesăturile de pe pereți sau aşternuturi, puteau deve- ni, prin atingerea unei mâini pricepute, adevărate obiecte de artă. Fiindcă, deşi unele motive apar în mod recurent, fiecare meşter avea libertatea de exprimare proprie, pentru a conferi piesei sale originalitate şi o notă aparte.

Dintre toate elementele care s-au transmis din generație în generație, cel mai bine s-au păstrat cele legate de țesături. Cum aproape în fiecare casă se găsea un război de țesut, e de la sine înțeles faptul că toate femeile din comunitate cunoşteau meşteşugul țesutului. Orice fată avea nevoie de zestre pentru a se putea căsători. De aceea, fiecare fată era inclusă de mică în procesul de pregătire a zestrei. Se țeseau articole vestimentare, covoare, abroase, peretare, prosoape, fețe de masă, aşternuturi de pat. Activitatea era desfăşurată de către femei în sezonul rece, când munca agricolă nu necesita prezența lor. La producerea hainelor şi a țesăturilor se utilizau lâna, inul şi cânepa, prin urmare terenurile cultivate cu in şi cânepă erau nelipsite din orice aşezare sătească, datorită întrebuințării lor în cadrul industriei casnice.

De o frumusețe aparte erau costumele tradiționale slovăceşti. Cum slovacii colonizați pe platoul Munților Plopiş erau sosiți din diverse regiuni ale Slovaciei, s-a produs o îmbinare a specificului portului popular. De asemenea, nu trebuie să uităm şi de faptul că în noile localități unde s-au stabilit, trăiau în comunitate cu români şi maghiari, lucru care de asemenea a dus la influențe reciproce în ceea ce priveşte portul popular.

La sfârşitul secolului al XVIII-lea, materialul de bază folosit în vestimentație era realizat din resurse locale, principalele piese de port fiind confecționate din pânză de cânepă sau din pănură de lână albă ţesute în casă.

Câteva articole de îmbrăcăminte40 specifice bărbaților acelor vremuri sunt: guba din țesătură de lână, cu părul lung la suprafață. Guba avea o tăietură simplă dreaptă, cu o cusătură transversală pe piept, ajungând sub talie, uneori până la genunchi. Era purtată peste umeri; uneori, pe timp de iarnă, bărbaţii purtau şubă, tot o haină groasă; cămaşa largă, de tip tunică, fără guler şi încheiată în față cu un şnur sau nasturi; peste cămaşă se purta, mai ales de sărbători, o vestă (lajblík); gacii largi din doi laţi pe un crac, lungi până aproape de glezne; şorţ îngust, confecționat din pânză de casă; la brâu purtau o curea lată de piele (širokí remeň) bătută cu ţinte şi ornamentată cu aplicaţii de piele, caracteristică muncitorilor forestieri; sumanul (kabanica), o haină din dimie albă ţesută în casă, purtat în vreme răcoroasă; în picioare purtau opinci la lucru şi cizme negre la sărbători.

Femeile41 purtau cămaşă (oplecko), iar peste cămaşă se purta un batic mare cu franjuri (haraska) înfăşurat şi legat la spate sau un jerseu (vizitka) cu nasturi de sus până jos, care, de la brâu în jos, era evazat de-o palmă; poale albe simple fără cute (spodnička), uneori cu cipcă (štikeliš), apoi poale albe cu cute mici şi dense (kiňteš) şi cipcă în partea de jos. Fustă (sukňa) de diferite culori şi motive florale, geometrice; peste fustă se lega şorţul (zástera sau zoponka), care de asemenea putea fi cu sau fără fodră/cipcă. În perioada modernă, de sărbători, peste cămaşă şi poale se purta o rochie fără mâneci cusută la talie, confecţionată din pânză vopsită; pentru timpuri mai reci purtau un fel de pătură groasă cu franjuri împăturată în formă de triunghi şi înfăşurată peste umeri. Alteori aveau o haină cu mâneci lungi confecţionată din lână (vlna) ţesută la război; fetele tinere şi mai înstărite purtau în zilele reci şi o imitație de blană, numită barančina. Baticul (šatka) îl purtau toate femeile căsătorite. În picioare purtau opinci, iar iarna cizme negre din piele. Batista (kapesnik sau šatečka) era nelipsită. Copiii până la 5 ani purtau doar o cămăşuță lungă până peste genunchi.

În urma urbanizării rapide, purtarea costumului tradițional a fost abandonată. Azi costumul popular a devenit doar un costum de ocazie. În prezent, la ocazii speciale, tinerii poartă mai mult pălării verzi, cu bor ceva mai îngust, iar bărbaţii pălării negre, cu bor mai lat. Ei apar îmbrăcați în cămăşi din pânză ţesută din cânepă, sau din pânză mai fină cu urzeală de misir (miserove platno) sau din jolj. Uneori se pot găsi şi cămăşi cu băgătura la umeri, cu guler înalt şi întors şi cu manşete la mânecă. Gulerul se încheie cu trei nasturi coloraţi, aşezaţi în triunghi. În loc de gaci, după primul război mondial, bărbaţii au purtat pantaloni priceşi (priče - nohavice pricove), confecţionaţi din postav negru sau verde, pentru iarnă rămânând în continuare pantalonii albi din pănură ţesută în casă (sucno).

Femeile purtau părul adunat la spate, răsucit într-un coc în formă de melc numit kont. Părul fetelor este pieptănat fără cărare spre spate, strâns deasupra cefei şi împletit într- una sau două codiţe, care apoi se prindeau într-un coc numit čupka. Fetele mari obişnuiesc să pună mai multe prime colorate (mašličky) la capătul cozii, prime care atârnă până mai jos de şolduri. Pe cap poartă basma din stambă (šatka) întotdeauna albă cu motive geometrice sau floricele mărunte imprimate, negre sau albastre. Mai târziu apar şi basmalele colorate. Femeile măritate îşi prind părul într-un conci (kont), iar apoi aplică peste cap o bonetă (čepec) albă, dantelată (faldičky), accentuând prin croi forma conciului. Peste bonetă se aşază basmaua scrobită, legată în faţă, obținând forma atât de caracteristică în îmbrobodeala femeilor slovace. Basmaua se scrobea cu făină sau cu apa de la cartofi. Extremităţile erau evazate. Ele poartă poale şi cămaşă. Peste cămaşă pot avea o vestă (lajbik) din atlas sau glot negru ornamentat cu galoane. Piesa vestimentară cea mai originală din tot costumul femeiesc este cămaşa (oplecko). Ea este singura piesă brodată cu mâna, toate celelalte piese de port fiind doar ornamentate cu galoane, prime, dantele. Cămaşa se confecţionează din pânză albă subţire (patelát) sau din pânză albă foarte fină (silónové). Fodra (fodrička) este frumos brodată la margine. Se lucrează cu puncte în cruciţe (krížiky), şiruri meandrice, motive geometrice (reťazka). Fodriţa se încheie cu o cusătură foarte fină pe bază de puncte înnodate, un tiv (obrubek) alternând la 4-5 cm culorile roşu, galben, verde, albastru. Deşi în aparenţă foarte simplă, cusătura, respectiv broderia de pe o singură mânecă, necesită o muncă susținută de două zile. Fusta (sukňa) poate fi din olandină, stambă etc. În general fondul este alb, roz sau albastru deschis şi are imprimate motive florale mărunte. Se remarcă faptul că femeile slovace prezintă o preferință pentru culori pastelate, în acest fel tot costumul tradițional degajând un efect cromatic plăcut. Sub fustă se poartă poale albe, largi, cu cute mici şi dense, dintr-o pânză subțire (patelatovy spodník - kiňteš) şi dedesubt un rând de poale croit mai strâmt din pânză de cânepă (konopný spodník). Peste fustă se încinge un şorţ (zástera sau zoponka fertuch). Un alt articol vestimentar este vizitka. Vizitka se confecționează din damasc, atlas, glot, libertină, stambă etc., fiind căptuşită cu pânză de casă sau flanelă.

În picioare, iarna femeile purtau opinci legate cu nojiţe (nadkonce) până mai sus de mijlocul gambei, peste obiele de cânepă (onucki). Mai târziu, opinicile au fost înlocuite cu cizme, iar apoi cu bocanci, care se poartă cu ciorapi albi.