Sculptura din lemn a Sfântului Cristof

Comunitatea slovacă a fost şi este creştină, de confesiune romano-catolică. Biserica a fost unul din elementele importante din viaţa oamenilor, ba mai mult, a fost un factor coagulant, în jurul căruia se desfăşurau cele mai importante evenimente din viaţa lor: nunţi, botezuri, sărbători importante, sărbătorirea hramului bisericii şi altele.

Prin urmare, amplasarea unor obiective cu profundă semnificație religioasă pe un traseu de reconstituire a culturii şi a spiritualității slovacilor era de la sine înțeleasă. Sculptura din lemn a Sfântului Cristofor (slov. Svätý Krištof) – al doilea obiectiv de pe traseul ecoturistic, este realizată în 2019, de către Martin Kalman. Sărbătorit în religia catolică pe data de 25 iulie, Sfântul Cristofor este patronul călătorilor, al pelerinilor; în vremurile moderne este considerat şi patronul şoferilor. Înainte de Conciliul Vatican II, Sfântul Cristofor a aparținut şi aşa numitelor Paisprezece Ajutoare Sfinte. În comunitatea slovacă se spune că, pe 

parcursul drumului anevoios pe care l-au străbătut, coloniştii au fost ocrotiţi de acest sfânt.

​

Conform legendei10, el era fiul unui rege păgân (în Canaan sau Arabia), căsătorit cu o femeie creştină. Datorită rugăciunilor ei, li s-a născut un fiu, pe care regele l-a numit Offerus (Offro, Adokimus sau Reprebus) şi l-a consacrat zeilor păgâni Apollo şi Machmet. Offerus era foarte puternic şi mare. Când a crescut, a vrut să slujească doar celei mai puternice persoane pe care a întâlnit-o vreodată. Aşadar, a slujit un rege puternic şi apoi lui satan. Însă, de la o vreme, a descoperit că până şi satana se temea de ceva: tremura în faţa crucii. Aşa că a căutat mai departe şi a găsit un pustnic; acesta i-a spus despre Dumnezeu şi l-a învățat adevărurile de bază ale credinței. El a ales să treacă la creştinism, iar în urma botezului, a primit numele de Cristofor. La maturitate, a ajuns „cărăuş”, purtând oamenii de pe o parte pe alta a unui râu foarte mare şi adânc, considerând că aceasta este menirea sa dată de Dumnezeu. Într-o zi, unul din cei care doreau să treacă râul era un mic copil. L-a luat în spate şi a început să traverseze, dar cu fiecare pas, Cristofor simțea pe umeri o greutate atât de mare, încât se temea că va cădea în râu şi se va îneca. După ce au traversat râul, copilul s-a prezentat ca fiind Mântuitor al întregii lumi, greutatea imensă pe care o simțise cărăuşul fiind, de fapt, greutatea lumii pe care El o poartă pe umerii săi. Apoi, i-a spus să-şi înfigă toiagul în pământ pe malul râului: „Tu îl porți pe cel care a creat cerul și pământul. Eu sunt Iisus Hristos. Înfige-ți bățul în pământ și va deveni verde. După aceea, îți vei da seama că m-ai purtat cu adevărat.” Cristofor a făcut acest lucru, iar a doua zi, toiagul prinsese rădăcini şi s-a transformat într-un copac înverzit. Mulți oameni s-au convertit datorită acestui miracol. Supărat, regele acelor locuri a poruncit ca sfântul să fie decapitat.

Sculptura Sfântului Cristofor din complexul Huta Slavia este plină de semnificații pentru slovacii din zonă. În secolul al XVII-lea, situația iobagilor slovaci se deteriorase comparativ 

cu secolul precedent. Dările au căpătat dimensiuni nemaiîntâlnite, libertatea de mişcare a fost practic eliminată, iar robota s-a dublat. Populația rurală părăsea în masă aşezările natale şi căuta refugiu în alte regiuni.11 Astfel, un prim val de migrație a slovacilor are loc în primele decenii ale secolului al XVIII-lea; slovacii fug din comitatele de nord ale Ungariei (Slovacia de azi) şi se aşază în comitatele Estergom, Komarom, Nograd şi Pesta.12 În ținutul Munților Plopiş, slovacii au ajuns începând cu sfârşitul secolului al XVIII-lea, mai întâi în zonele mai joase de la poalele munților, punând bazele aşezărilor de vale Budoi şi Vărzari. La începutul secolului al XIX-lea are loc şi colonizarea platoului Munților Plopiş. Sunt puse astfel bazele aşezărilor de munte, de tip răsfirat: Huta Voivozi, Valea Târnei, Socet, Făgetu, Şinteu.

​

Inițial, la stabilirea primilor colonişti în zonă, au venit aproximativ 50 de familii.14 În 1838, în Şinteu erau 512 slovaci şi cehi.15 În anul 188016, în parohia romano-catolică Şinteu erau 2942, iar la recensământul din 1930, în localitatea Şinteu sunt înregistrate 1345 de persoane de etnie slovacă şi cehă. În anul 1941 au atins vârful demografic, înregistrându- se un număr de 7.096 de etnici slovaci (comuna Şinteu - 4219 slovaci, comuna Plopiş – 2877 slovaci).17 De-a lungul anilor, datorită condițiilor social-economice şi politice, populația a suferit fluctuații. Prin urmare, la recensământul din anul 2011, populația din satul Şinteu număra 458 de slovaci. În prezent, populația slovacă din zona Şinteu numără 1754 slovaci (comuna Şinteu - 984 slovaci, comuna Plopiş – 770 slovaci).