top of page

Șura – spațiu multifuncțional. Sărbătorile la slovaci

Vă invităm la... nuntă! Şi nu orice nuntă, ci una aşa cum n-ați mai văzut niciodată; poate doar bunicii şi străbunicii voştri. Ce trebuie să ştiți despre ea este că nu are loc la un restaurant, nici măcar la un cămin cultural, aşa cum se obişnuia până nu demult, ci... în şură!

În drumeția noastră pe traseul ecoturistic de la Huta Slavia am ajuns într-un spațiu cu totul neaşteptat, o şură multifuncțională. Cum probabil vă nedumereşte asocierea celor doi termeni atât de diferiți, permiteți-ne să facem câteva precizări. Clădirea pe care o vedeți în acest punct este o şură (slov. „humno” sau „stodola”), o anexă gospodărească ce servea în trecut mai ales la depozitarea nutrețului, a cerealelor, a uneltelor agricole şi chiar la adăpostirea vitelor şi a cailor. Cum suprafața disponibilă era foarte mare, şura putea fi transformată, la nevoie, într-un spațiu unde se țineau adunări, mese festive, diverse petreceri şi, de ce nu, chiar nunți. În trecut, în sate nu existau locuri unde să poată fi organizate întâlniri mari, aşa că nunțile se țineau acasă. Petrecerea se desfăşura în şură sau hambar, în curte şi în casă, iar mai târziu în corturi improvizate. Pregătirile începeau cu câteva zile înainte de sărbătoarea propriu-zisă şi implicau ajutorul întregii familii, al vecinilor şi al altor membri ai comunității. Împreună, aceştia curățau, găteau şi pregăteau toate cele necesare pentru marea sărbătoare.

Reconstituirea unei şuri în complexul Huta Slavia s-a realizat nu doar pentru a aminti celor ce ne vizitează de viața înaintaşilor noştri, ci şi pentru a crea un spațiu complex, unde să poată fi organizate şi în prezent diverse evenimente, mai ales cele legate de sărbători, fie ele religioase sau laice. Prin urmare, în şură veți putea descoperi diferite expoziții tematice, prezentând viața slovacilor, sau veți putea găsi informații despre cele mai importante sărbători de peste an ale acestora. Ne propunem să şi marcăm o parte din aceste sărbători, prin organizarea de evenimente la care sunt invitați să participe toți cei dornici să ne fie alături. 

Tradiții legate de nuntă

În privința nunții şi a organizării ei, au intervenit de-a lungul timpului mai multe schimbări. La începutul secolului al XX-lea erau prezente încă rânduielile conform cărora tinerii se curtau mult timp înainte de nuntă şi partenerii se alegeau cu încuviințarea părinților. Aceştia urmăreau ca, prin căsătorie, averea să se mărească sau măcar să se păstreze. De aceea, de multe ori, mâna fetei era cerută de mama băiatului sau de una dintre mătuşi. Dacă, din diferite motive, fata şi familia acesteia nu acceptau propunerea, răspunsul negativ se dădea în aceeaşi zi. Dacă răspunsul era unul pozitiv, se aşteptau 3-4 zile până la comunicarea oficială a acestuia, pentru a nu se crede că fata abia aşteaptă să se mărite. După ce înțelegerea era făcută, cele două familii mergeau împreună să anunțe preotul despre decizia lor.54 În săptămânile următoare, viitorul mire mergea în casa fetei şi cerea oficial mâna fetei. Mirele cu domnişorul de onoare mergeau să cheme invitaţii din partea mirelui, iar mireasa cu domnişoara de onoare mergeau să cheme invitații din partea miresei. Doar cele două perechi de naşi erau invitate de cei doi viitori soți. Naşii erau cei pe care şi i-au ales la Mirungere (Birmovačka). După cel de-al Doilea Război Mondial, cele mai multe nunți erau ținute duminica. Pregătirea pentru nuntă începea cu mult timp înainte. Cu o săptămână înainte, femeile din familie şi rudele pregăteau făinoase speciale (brdovce – făcute la războiul de țesut). Se ridica din timp un cort mare în care să încapă toți nuntaşii. Apoi se pregăteau prăjiturile şi se cocea pâinea.

Nunta ținea trei zile. În prima zi, tinerii se pregăteau şi se organiza o petrecere numită Kulho Tanec, la care participau fete şi băieți din comunitate. A doua zi, dis de dimineață, începea nunta propriu-zisă. Muzicanţii, împreună cu domnişorii de onoare, porneau la drum înspre casa naşilor. De acolo mergeau toţi la mire acasă. Aici naşul ţinea un discurs de despărțire (odberanka) în numele mirelui, prin care acesta îşi lua rămas bun de la părinți, familie, prieteni şi vecini. Mirele stătea în genunchi în faţa părinţilor. După discurs se cântă:

La revedere, la revedere, mamă, tată 

M-aţi crescut cu drag
Vă mulţumesc pentru iubirea voastră 

Eu merg în acea călătorie lungă

La revedere, la revedere, fraţi, surori55 ... 

 

În tot acest timp, mirele îşi ia rămas bun de la toţi. Întreg alaiul porneşte la drum înspre casa miresei. Mirele, cu un buchetul de flori pe care îl va da miresei în mână, este condus de doi domnişori de onoare; în urma lor, merg naşii, părinţii, familia, apoi restul invitaţilor. Muzicanții erau cei din urmă şi cântau tot drumul. Odată ajunşi la casa miresei, alaiul se opreşte la poartă. Aici începe obiceiul negocierii miresei. Iniţial, este prezentată o altă persoană îmbrăcată în mireasă (în haine albe rupte, acoperită la faţă), o scenă teatrală cu scop umoristic. După această scenă, naşa din partea miresei, care de altfel a şi ajutat-o de dimineață să se pregătească, aduce mireasa, pentru care începe negocierea cu mirele. După ce ajung la un acord, mirele îi înmânează buchetul miresei, iar ea îi prinde pe reverul hainei cocarda (pierko – în traducere liberă, pană). Domnişoarele de onoare împart şi ele cocardele, mai întâi domnişorilor de onoare, apoi naşilor, tatălui şi restul băieţilor şi bărbaților invitați. Fetele nu purtau cocarde. Erau doar două domnişoare de onoare principale, îmbrăcate la fel. În felul acesta, se deosebeau de restul invitaţilor. Naşa şi domnişoarele de onoare aduceau câte un tort la nuntă.

Apoi se ţine discursul de despărțire (odberanka) în numele miresei, prin care aceasta îşi lua rămas bun de la părinți, familie, prieteni şi vecini. Tot naşul din partea mirelui ţinea discursul. În prezent, aceste discursuri sunt ţinute de staroste. După încheierea acestor ritualuri, alaiuri pornea pe jos înspre biserică. Dacă distanţa pe care urmau să o parcurgă era mare, se mai opreau pe drum. Muzicanţii cântau, iar ceilalţi toţi dansau. Naşele aveau la ele coşuri cu cozonac şi prăjitură, iar naşii câte o sticlă (vlaška) cu vin sau pălincă frumos împodobită, cu care îi serveau pe toţi invitaţii.

Mireasa era condusă de domnişorii de onoare, iar mirele era condus de domnişoarele de onoare, până la altar. Apoi, aceştia se aşezau de-o parte şi de cealaltă a cuplului. Naşii stăteau în spatele mirilor. După cununie, se mergea la petrecere. De această dată, mireasa mergea împreună cu mirele. Domnişorii şi domnişoarele de onoare, împreună cu naşii, mergeau după ei. Odată ajunşi în faţa porţii, erau opriţi iar. Aici, tot în spiritul tradiţiei, trebuiau să demonstreze că sunt capabili să se gospodărească. Mirele avea de crăpat o bucată de buturugă, iar mireasa de măturat cioburile sparte de la o farfurie sau orice alt vas. În tot acest timp glumeau, se amuzau şi se distrau. După ce treceau această „probă” începea petrecerea propriu-zisă care dura până în zorii zilei.

Cel mai mare tort se tăia la miezul nopții şi se împărțea la toți nuntaşii. Mireasa îşi schimba rochia de mireasă cu o altă rochie nouă şi îi puneau pe cap o bonetă, în semn că deja era căsătorită. În ziua următoare, avea loc popravka, adică desfacerea cortului şi curățenia, prilej nou de a continua petrecerea.

În cultura slovacă, obiceiurile calendaristice formează o structură aparte care este respectată cu stricteţe de către toţi membrii comunităţii. Iată câteva dintre cele mai importante sărbători ale comunităţii slovace:

La 1 ianuarie se sărbătoreşte Anul Nou, zi în care toţi bărbaţii şi băieţii mergeau cu uratul Vinšovať la rude şi prieteni. Versurile urării tradiționale sunt acestea56:

„Vă urez un Nou An fericit,
Să vă dea Dumnezeu sănătate, noroc, Binecuvântare Dumnezeiască din plin,
De copil să vă bucuraţi,
Să aveți din belșug, tot ce vă doriţi, culturi bogate, În cămări, în șuri, toate lucrurile din belșug,
Ca să fiţi veseli,
Ca îngerii în cer,
Lăudat fie Domnul Iisus Hristos!”

Una din cele mai îndrăgite sărbători la slovaci este Fašangy, un bal care dura trei zile. Se organiza în perioada cuprinsă între 6 ianuarie şi până în prima zi din Postul Paştilor, perioadă când se întrepătrund tradițiile ce simbolizează sfârşitul iernii cu cele care simbolizează începutul primăverii. Cu acest prilej, băieții primeau de la fete batiste frumos brodate, ceea ce confirma acordul fetei de a dansa timp de trei zile, la balurile organizate, cu acel băiat. Băieții care nu reuşeau să capteze atenția vreunei fete nu aveau voie să-şi pună pană la pălărie şi trebuiau să aştepte până ce primeau o batistă şi ei. Terminarea sărbătorilor era anunțată de bătăile clopotului.57 În Bihor însă, venea însuşi preotul să anunțe sfârşitul balului.

Cu ocazia Paștelor58 (slov. Veľká Noc), sărbătoarea Învierii Domnului Isus Hristos, se organizau o serie de activități respectate cu sfințenie de toți credincioşii. Ritualurile începeau în Joia Verde, ziua în care se leagă clopotele şi se foloseşte toaca. Vinerea Mare era ziua de spovedanie; nu se lucra nimic şi se ținea un post foarte aspru. În Sâmbăta Albă, femeile se apucau de preparat şunca, încondeiau ouăle, frământau cozonacii. La miezul nopții de sâmbătă spre duminică se mergea la biserică. Duminica de Paşti era un prilej pentru întâlnirea familiei la o masă festivă în casa părintească. A doua zi de Paşti, luni, era pentru toți slovacii ziua în care se merge cu udatul. Fetele erau duse de dimineață la râu sau la fântână unde erau udate. În ultima vreme, udatul cu apă a fost înlocuit cu udatul cu parfum. Fetele dădeau udătorilor ouă încondeiate. În satele bihorene se umbla şi marțea, dar acum umblau fetele pe la băieții care au uitat să le ude cu o zi înainte.

Alte sărbători importante de peste an sunt: Boboteaza (slov. Tri krale), Hromice, Miercurea Cenuşii sau Miercurea Urâtă (slov. Skareda streda/Popolcova streda v kalendaru), Sfântul Iosif (slov. Sv. Jozef), Bunavestirea (slov. Zvestovanie Panny Márie), Duminica Morţii (slov. Čierna nedela sau Smrtna Nedela), Duminica Floriilor (slov. Kvetna nedela), Înălţarea la cer a Maicii Domnului (slov. Nanebovstupenie Panny Márie), Rusaliile (slov. Turice), Trupul lui Cristos (slov. Božie Telo; lat. Corpus Christi). 

bottom of page