Sculptura Salvatorul Europei
Cap foarte stilizat, fără portret. Ochi desprinși de față. Uimire, impresionare și durere, toate accentuate de o lacrimă care levitează ușor în spațiu. Urechi ce compun o cruce stilizată, simbol al creștinătății. Durere tăcută. Durere stinsă, imposibil de exprimat de gura deschisă, întrepătrunsă de o structură piramidală imaterială. Un gol imens.
Asta vezi şi simți atunci când ajungi în fața celei de-a treia statui: Sculptura Salvatorul Europei. Realizată în anul 2019 de către un grup de studenţi conduşi de către pictorul, sculptorul, ilustratorul, profesorul universitar Boris Jirků, sculptura pare desprinsă din altă lume. Impresionantul cap transmite în acelaşi timp energie, agresivitate, frustrare, dar şi nedumerire cu privire la viitorul Europei. Singurul lucru care parte cert aici este trimiterea la creştinism, întoarcerea la una din valorile care au stat la baza Uniunii Europene: credința. „În creștinism s-au dezvoltat artele noastre; în creștinism au fost – până de curând – înrădăcinate legile Europei”, spunea şi Thomas Stearns Eliot19, laureat al premiului Nobel pentru Literatură în anul 1948. Asemeni spațiului european, ținutul Munților Plopiş este un spațiu multietnic şi multiconfesional. Iar expunerea unei statui ca Salvatorul Europei în acest spațiu nu face decât să confirme faptul că oamenii de aici prețuiesc diversitatea, valorile spirituale şi culturale.
Este o reală onoare să expunem în incita complexului Huta Slavia sculpturi realizate de unul dintre cei mai mari artişti contemporani din Republica Cehă, profesorul universitar Boris Jirků. Fost profesor de pictură la Academia de Arte, Arhitectură şi Design din Praga, în prezent Boris Jirků predă desen figurativ şi pictură la Facultatea de Design şi Artă Ladislav Sutnar de la Universitatea West Bohemia din Pilsen. În acelaşi timp este conducător de doctorat şi masterat – media clasică (desen figural, grafică, ilustraţie, pictură, sculptură) la Facultatea de Arte Frumoase a Academiei de Arte din Banská Bystrica. Este organizatorul expoziţiei FIGURAMA, ce prezintă lucrări ale studenților de la 15 universităţi din Europa şi SUA. Se dedică desenului liber, picturii, graficii, ilustraţiei, artei plastice în lemn şi metal, şi realizărilor artistice în arhitectură. A participat la zeci de expoziţii în Cehia şi în străinătate. În anul 2019, a participat la o tabără de sculptură chiar în complexul Huta Slavia, unde, alături de studenții săi, a realizat statuia Salvatorul Europei.