Casa porcului
Dacă vizitați zona Șinteului în prima parte a lunii decembrie, aveți toate șansele să fiți invitați la un „zabijačka”, adică sărbătoarea tăierii porcului, o tradiție veche de sute ani, respectată încă în multe gospodării. În timp ce pentru unii oameni reprezintă o practică prea dură, pentru alții, obiceiul este o parte importantă a culturii locale, care aduce oamenii laolaltă, fiind un prilej de bucurie și sărbătoare. Pe vremuri, creșterea și sacrficarea porcilor în gospodării se făcea de câteva ori pe an, din considerente economice. Oamenii tăiau porci pentru a depozita carnea pentru lunile aspre de iarnă sau pentru mesele ce se dădeau în familie cu ocazia unor sărbători mari: nunți, botezuri. Creșterea porcilor este o îndeletnicire veche, atestată în zona Munților Plopiș încă din secolul al XIV-lea. Pădurile de stejar și fag asigurau hrană pentru porci (ghindă și jir). Creșterea porcilor era o ocupație de bază a slovacilor din ținutul Munților Plopiș. Porcii asigurau o cantitate importantă din hrana slovacilor.
În mod obișnuit, ziua diznotorului se desfășura astfel: în jurul orei 6 dimineața, sosea bărbatul responsabil cu tăierea porcului, de cele mai multe ori, însuși măcelarul comunității. Gazda oferea tuturor bărbaților prezenți un pahar de tărie, pentru a marca începutul unei zile bune. Apoi măcelarul se punea pe treabă: înjunghia porcul, îl suspenda, iar apoi începea să îl tranșeze, separând principalele părți: capul, ceafa, pulpele, burta, spatele. În acest timp, femeile și ajutoarele de la bucătărie pregăteau în oale mari cele necesare pentru prepararea produselor din carne de porc: apă caldă pentru fiert organele și curățat intestinele; orez pentru pregătirea unor tipuri de cârnaț. O parte din carne era folosită în cursul zilei, pentru pregătirea cârnaților sau a altor produse procesate; cealaltă parte era pregătită pentru a fi păstrată pentru iarnă. În acest scop, era afumată sau depozitată în borcane cu untură, care apoi erau puse la rece în pivnițe. Astfel, slovacii își asigurau rezerva de carne pe tot parcursul iernii.
Câteva din mâncărurile tradiționale pregătite de slovaci cu ocazia tăierii porcului sunt: mozgy: carne măcinată amestecată cu ouă și creier; jaternice sau hurky: cârnați din orez și măruntaie; tlačenka sau biršojt: bucăți de carne, ierburi și usturoi, toate într-un amestec de gelatină (tobă); șuncă (šunka); podbradnik: gușă; slănină cu usturoi și boia (slanina); klobasa: cârnați afumați slovăcești; pate de ficat tradițional; friptură de porc.