Pădurea de mesteceni

La Şinteu, pădurea tânără de mesteceni poate fi înțeleasă ca un simbol, ca o simulare a zonei împădurite care a existat aici când au venit slovacii. Aşa cum am precizat deja, ocupația de bază a slovacilor încă de la începutul sosirii lor şi motivul pentru care au fost colonizați a fost activitatea forestieră.27 Slovacii erau obişnuiți cu munca la pădure, aceasta fiind activitatea preponderentă desfăşurată în locurile de origine. Fiecare familie de slovaci a primit lemn pentru construirea unei case. Locul casei era ales mai ales în funcție de existența unei surse de apă (izvor). După construirea casei, fiecare familie exploata întinsele păduri din jurul gospodăriei. Pământul rezultat în urma defrişării intra în folosința gratuită a celui care a tăiat pădurea, de aceea aveau interesul de a defrişa cât mai mult. Arborii seculari de fag, gorun, carpen, cireş sălbatic sau frasin erau exploatați cu unelte specifice muncii forestiere: firez (joagăr), topor, secure etc. Pentru transportul lemnului erau folosiți caii, dar mai ales boii. Numărul cailor din aşezările locuite de slovaci era redus la sfârşitul secolului al XIX-lea, însă a crescut ulterior, datorită avantajelor pe care exploatarea calului le avea în raport cu cea a boilor: rapiditate, rezistență, mobilitate. Arborii de cea mai bună calitate erau curățați, ciopliți şi transportați la Aleşd sau Tileagd, de unde luau drumul străinătății (Budapesta, Viena, Bratislava). Creşterea spectaculoasă a populației din secolul al XVIII-lea a sporit cererea de lemn de construcție în marile oraşe europene. Acest lemn aducea câştiguri substanțiale

pentru stăpânii de pământ. Lemnul de calitate inferioară era folosit la obținerea potasei şi mai apoi la hutele de sticlă. Din acest lemn erau construite şi gospodăriile slovacilor. Toponimia locală (Varatik, Salajka, Do Šokut, Veľka Voda, Măgura, Rovenka, Na Hanky, Rubana, Chrapcin, Palence, Polence)28 aminteşte şi de alte tehnici de înlăturare a pădurii, mai puțin pe placul stăpânilor feudali: tehnica arderii (pădurea era incendiată) şi tehnica secării (tulpina arborilor era cioplită de jur împrejur, ceea ce provoca uscarea treptată a arborilor).29

După înlăturarea pădurii, terenul rezultat intra în folosința gratuită a slovacilor şi putea fi folosit ca teren arabil, fânețe sau păşune. După tăierea arborilor, pădurea avea tendința de a se regenera. În locul arborilor de stejar sau fag îşi făcea apariția mesteacănul. Mesteacănul (lat. Betula pendula) este un arbore a cărui înălțime ajunge la 20- 25 de metri. Este un arbore indigen, care creşte mai ales în clima temperată nordică. Este o specie puțin pretențioasă față de sol, fiind rezistentă la ger şi secetă. Specie invadatoare, se instalează printre primele specii într-un teritoriu defrişat. Poate creşte fie singur (păduri de mestecăniş), fie în amestec cu alte specii.

La toate popoarele slave, mesteacănul este un arbore cu întrebuințări multiple. În Rusia este considerat copac național, serbat în timpul Săptămânii Verzi de la începutul lunii iunie. Pe platoul Munților Plopiş, mesteacănul este o specie foarte răspândită. Lemnul de mesteacăn era folosit de către slovaci la întreținerea focului din gospodării. Coaja subțire şi albă era folosită pentru aprinderea focului.

Încă de pe vremea slavilor, se cunoşteau diferite efecte terapeutice ale mesteacănului. Seva de mesteacăn se recoltează primăvara, înainte de înmugurire, şi este întrebuințată în tratarea diferitelor boli, fiind supranumită „băutura zeilor”. Din frunzele de mesteacăn şi muguri se făcea ceai, folosit de asemenea în tratarea diferitelor boli. De asemenea, din mesteacăn se făceau cozi pentru diferite unelte agricole. Nu se folosea însă în construcție, deoarece putrezeşte repede în prezența apei. Există obiceiul în unele sate ca, de 1 mai, să se pună mesteceni („maje”) împodobiți în vârf, la porțile fetelor pentru a exprima simpatia băieților pentru ele.