Batoza şi secerişul
In urma defrișărilor desfășurate pe platoul de la Șinteu, au rezultat suprafețe întinse de terenuri arabile. Însă calitatea redusă a solului rezultat în urma acestor defrișări, prezența pietrelor, a rădăcinilor și a buturugilor făceau ca terenurile arabile să nu fie îndeajuns de productive. Prin urmare, creșterea animalelor ocupa rolul principal între ocupațiile slovacilor. Majoritatea terenurilor erau folosite ca pășuni, fânețe sau erau cultivate cu pomi fructiferi (în principal prun, măr și cireș). Pe terenurile cele mai bune s-au dezvoltat în principal două culturi agricole specifice slovacilor: cultura secarei și cultura cartofului.
Grâul era cereala cea mai râvnită și cea mai cultivată de-a lungul timpului. Din grâu se făcea pâinea cea de toate zilele, pâinea care avea și puteri augurale. În gândirea țărănească, pâinea are puteri supranaturale; prin intermediul pâinii se intră mai ușor în dialog cu divinitatea, cu sufletele strămoșilor. Însă productivitatea redusă a solului din zona înaltă a Șinteului făcea dificilă cultivarea grâului, randamentul său fiind scăzut. De aceea grâul se cultiva pe suprafețe mai reduse, de multe ori în amestec cu alte cereale (orz, ovăz, secară, mei). Secara se adapta mai ușor la condițiile naturale din zona Munților Plopiș, fiind o cereală nepretențioasă și având un randament ridicat. După pregătirea prealabilă a terenului (gunoit, arat, grăpat) avea loc semănarea. Se făcea manual și putea fi făcută toamna sau primăvara, în funcție de cultura aleasă. Vara avea loc secerișul, acțiune la care participa întreaga familie. Toate celelalte munci erau lăsate de-o parte până la încheierea secerișului.
Bărbații coseau, iar femeile și copiii adunau spicele și formau cruci. Cerealele erau apoi cărate cu carele la arie sau acasă pentru a fi treierate; aici erau depozitate în stoguri sau în șuri. Inițial, treieratul se făcea cu ajutorul animalelor, iar ulterior cu batoza. O batoză de treierat exista în Șinteu încă din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Cerealele erau apoi depozitate sub diverse forme (gropi de cereale, hambare, căzi, lăzi de cereale etc.) și erau măcinate la moara de apă. Dincolo de calitățile ei panificabile, secara era cultivată și pentru paiele ei lungi și tari, cele mai bune pentru confecționarea acoperișurilor, iar uneori pleava era folosită la umplerea pernelor.