top of page
Photo-066-min-min.jpg
 Casa în care tocmai ați intrat, este una plină de valoare sentimentală pentru noi, membrii familiei , fiind locul în care și-au petrecut anii tinereții, Consulul general al Slovaciei în România, Miroslav Iabloncsik, împreună cu soția, Emilia și cele două fiice. Această casă a fost reconstruită pentru a primi oaspeți dornici în a cunoaște istoria slovacilor din zona noastră rurală.
Bun venit în casa noastră, Slovenska Koliba 194!
Primii slovaci au emigrat din fosta Cehoslovacie, în jurul anilor 1780, stabilindu-se în localitatea Nova Huta, astăzi localitatea Șinteu. Principalele ocupații ale muncitorilor slovaci au fost în domeniul forestier, muncitori în pădure, dar și în prima fabrică de sticlă de pe meleagurile românești, chiar la Huta Slavia.

     Timp de un secol, slovacii au muncit în condiții grele, iar traiul era unul la fel de dificil. Condițiile pentru care au fost chemați la muncă, nu erau cele promise, așa că, mulți dintre ei au decis să se întoarcă înapoi, în țara natală. Cei care au rămas, aveau deja o bucată de pământ pe care o lucrau împreună cu familia lor numeroasă.

    După ani, se constată o reorientare către agricultură, mulți dintre cei rămași la Huta coborând la câmpie, pentru a munci pământul roditor, adică exact aici, în locul potrivit “ Vitajte u Nas “, satul Mădăras.
Istoric
  Satul Mădăraș, își are originea numelui în cuvântul maghiar ”madar”, care înseamnă pasăre, nume dat în trecut, datorită numărului mare de păsări existente în această Câmpie Panonică. Așadar, vorbim despre un tărâm al păsărilor. Prin anii 1900 și mai apoi după al Doilea Război Mondial, satul se dezvoltă puternic pe latura agricolă. Colectivizarea strange sătenii și astfel devine, alături de Salonta, unul dintre cele mai prolifice Cooperative Agricole de Producție din țară, fapt dovedit de vizitele pe care fostul președinte comunist, Nicolae Ceaușescu, le face aici. Tot în această perioadă postbelică, se deschide și un ștrand termal, care funcționează și în prezent.
Pâinea de casă coaptă aici, a devenit, în timp, un brand local, recunoscut și la nivel internațional.

    Anii au trecut iar noi, urmașii străbunilor care s-au stabilit în aceste locuri, vrem să aducem un tribut de suflet, să menținem vie amintirea trăirii lor cu sens. Un prim tribut este această casă, pe care am refăcut-o din materiale reciclabile, în totalitate, materiale adunate din demolările unor locuințe vechi existente în sat. Lucrurilor aruncate, obiectelor destinate distrugerii definitive, am încercat să le redăm valoarea venită din recunoștința și aprecierea față de trecut și față de oamenii acelor timpuri. Așa se face că, spre exemplu, în jurul mesei din bucătărie, am creat povestea pâinii, de la grâul crescut în pământul mănos, până la produsul finit, pâinea frământată de mâinile neoprite ale femeilor gospodine, în covata aflată pe masă. Pâinea era binecuvântare după truda spornică a oamenilor harnici.

Nu lipsesc din gospodărie nici plugul, folosit pentru aratul pământului, unde se puneau mai apoi semințele de grâu, ori de secară, și nici grapa, care nivela lucrarea de însămânțare.

     De la muncile agricole, până la modul de trai, relațiile interumane și credințele strămoșești, slovacii au adus cu ei cultura, ospitalitatea, tradițiile, portul și gastronomia din țara natală. În toate poți vedea specificul unui neam, care a știut să se adapteze în aceste locuri, dar care și-a păstrat identitatea spirituală.

     Primii slovaci au ajuns în sat, în perioada anilor 1960, muncind, așa cum spuneam, în agricultură. În prezent, satul adună un număr de 400 de case, cu aproximativ 1000 de locuitori, dintre care 25% sunt slovaci. Alături de ei, trăiesc și alte minorități: unguri, sași, romi, într-o frumoasă conviețuire multietnică.

    În cinstea lor, ne bucurăm astăzi, ridicând un pahar cu pălincă de cireșe sălbatice și rostind, așa cum făceau  și ei, cu toată inima: ,,Na zdravie “!, căci nu ai cum pleca din aceste locuri făra a te ospăta din specialitățile culinare specifice satului nostru slovac. Doar așa, amintirea lor, este întreagă. Doar așa, memoria le este cinstită.

   Vizitarea casei este o integrare în acele vremuri, o călătorie în timpul cu slovaci harnici și muncitori, o redescoperire a vieții cu toate orânduielile ei specifice. Pășiți cu încredere și drag, căci nu-i nimic mai real și mai sfânt decât o istorie cu oameni și despre oameni!
bottom of page